Zămislirea zilei

IMG_20160521_121025

Să-mi duci cîntecul

pînă acolo unde….

cărările Domnului

ne şoptesc veşnicia.

Nimic din tot ce ne doare

nu se va scrie în Cartea Sfântă.

Mă prelungesc

peste sufletul tău,

crinii se vor naşte din ninsoarea

căzută peste noi.

Să locuieşti în patria mea,

ca să-mi ridici bucuria

până la aripa heruvimului.

Te aştept…

chiparoşii noştri

vor zămisli o altă zi…

Ziua noastră!…

 

Epifanie

SAM_0920

Duminica fiecărui anotimp

e începutul iubirii

cu gustul păstrat

în odaia cuminţeniei.

Într-o mistică atingere

cu iz de tămâie,

heruvimi

coboară în patria privirii,

serafimi

coboară

în patria zborului.

Braţele-mi cresc

din lemnul iertării,

suspin peste suspin,

tăcere peste tăcere.

Când zidirea devine curcubeu,

cuprind,

toate harurile pământului.

Imn al Învierii

hr

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi biserica creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate
Şi Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii sfânt.

Veniţi creştini, luaţi lumină
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniţi flămânzi, gustaţi din cină,
E nunta Fiului de Împărat.

de Valeriu Gafencu