***

„Am privit în adîncul pămîntului şi

i-am simţit durerea…

O rană nestinsă de timp

de toţi călătorii vieţii noastre…

 

Am privit apoi chipul tău

liniştit, în odihnă

senin,

blînd,

fetiţa agăţată de poala

Străbunicii…

 

Şi atunci am ştiut

…în dimineaţa aceea…”

Ioan Adrian Pop

iakovidis-giagia-egoni

Mănăștur

16508328_1604202176276108_2012475499273242188_n

Tata îşi bătea coasa
pînă cînd se tocea muntele.
După ce tăia capul şarpelui,
lăsa iarba la dospit
şi făcea adăpost mestecenilor,
apoi pleca să cînte,
jertfindu-şi silabele
în Glasul lui Dumnezeu.
Mama gătea merinde
cu sfîntă sare,
pentru toate amiezile noastre
şi apoi…tăcea.
Îşi purta cîntecul
ascuns în flori
şi aşeza mere
sub tălpile pămîntului.
Din cînd în cînd
uda rădăcinile răchitei
cu lacrima rugăciunii
rămasă de la vremea Liturghiei.

Din locul acela rotund,
cu adînc de binecuvîntare ,
dacă pleci,
te vei întoarce
la Înviere.

Foto: Emanuel Luca

INSCRIPŢIE ÎNTR-UN CLOPOT

clopote-clopotul

Limba de clopot,
semnul de mirare al timpului
prinde clipa
vestindu-i zvâcnirea.

Cu întreită ascultare,
oprind îmbrăţişarea,
limba de clopot,
prizonier
în adăpostul chemărilor,
se roagă şi scrie
despre durerile
din tâmpla vremii.