Pași

998911

Mi-am obosit singurătatea

iubindu-te.

Pentru paşii tăi de dimineaţă

mi-am răsturnat gândul,

ca să te pot locui

până la intrarea timpului.

 

Mi-am obosit singurătatea

iubindu-te.

Pentru paşii tăi de amiază

mi-am răsturnat sufletul,

ca să te pot opri

până la trecerea timpului.

 

Mi-am obosit singurătatea

iubindu-te.

Pentru paşii tăi de seară

mi-am răsturnat viaţa

ca să te pot împlini,

până la ieşirea timpului

 

Am obosit iubindu-te.

De paşii tăi netrecuti

am legat amintiri împerecheate

ca să pot trece

prin singurătate.

Marie

 maica-domnului-indurerata_5aebe96153d90f

Marie,

cruce a lumii

ce cuprinzi

răstignirea Luminii,

suspin de cer

în care

sălăşluieşte pământul,

ochi deschis,

de culoarea iertării,

mângâiat de trei ori

pentru

lacrimile

îmbrăcate-n duminici!

 


 

mă îmbăt rar cu o ploaie tristă de toamnă

intrenoaptesizi

1001144_402900053162909_546774560_n

în vârful degetelor au murit mângâieri

ce nu ți le-am oferit niciodată,

aveai o piele atât de fină,

încât mă temeam să te ating.

îți vedeam sângele alunecând prin vene

calm, fără nici o vălurire,

atât de roșu, ca un soare murind pe cer.

în vârful buzelor au murit cuvinte

ce nu ți le-am spus niciodată.

s-au uscat sărutări ce ți-au râvnit gura,

dar nu m-am ridicat niciodată pe vârfuri

să te ajung, îmi lipsea o secundă,

cât o clipire de gene.

între noi s-a întins secetoasă depărtarea.

mă îmbăt rar cu o ploaie tristă de toamnă.

Vezi articol original

Lumînarea lacrimei

69262220_12445732_23723146

Vremea s-a rupt
în ascunzişul inimii tale.
Îmi văd obrazul
sub o cruce curgătoare.

În cealaltă parte a luminii,
marginea lumii se prăbuşeşte.
Doar sufletul meu
nu mai are unde să cadă…

Cu mîinile împreunate
adăpostesc fluturi nenuntiţi,
care vin să moară
lîngă lumînarea lacrimei.

…încă mai pun seminţe
sub tălpile tale,
ca să-ţi înflorească
veşnicia…

Luna va cădea
peste moartea mea,
neîncepută… încă.
Acoperă-ţi ochii.
Va fi prea multă-nnoptare.