CÂNTEC

 

femeie-pana-labirint

 

O sete desprinsă din răni

mă-mpresoară.

Fântâna rămâne în mine,

apa se prelinge în întrebări,

cuvinte se destramă,

gânduri se-mbracă-n căderi.

Cineva îmi calcă pe urmă

şi m-aud ţipând.

Îmi îngrop lacrima

într-o culoare

cu gust amar

şi… m-ascund într-un fluier.

Tu te-ascunzi într-o doină.

 

Frunză de toamnă

frunze_de_toamna_2

– Sunt pată de umbră şi soare

Pierdută-n sfârşit de culoare,

Doar toamna mai trage zăvoare

Când vara mă doare.

 

Iar dansul din lună mi-l stinge

Spaima ce iar mă atinge,

Vin păsări cu aripi de sânge

Şi zboru-mi se frânge.

 

Veşmântu-mi abia de-l mai ştiu,

Vreau frunză de vară să fiu,

Să nu rătăcesc în pustiu.

E mult prea târziu!

 

– Durerea ta încă mai geme

Veşnicia pădurii te cheme!

Anotimpul să nu te blesteme,

Cât vremea e vreme!