Spovedanie

00027

Mă vei putea ierta vreodat’, Părinte,
Că sufletul mi l-am făcut povară
Şi n-am gustat din vin că-i prea fierbinte
Şi n-am luat din pâine, că-i amară?

M-am spovedit ca într-o împlinire,
În somnul mamei, cel fără schimbare;
Mai mult e pentru mine c-o-mpietrire
Şi mai puţin e pentru ea, c-o zare.

Când m-am trezit, o mână-mi era-ntinsă
Spre un toiag ce măsura răbdarea
Şi-o candelă, cu îndurări aprinsă,
Ardea păcate, dobândind iertarea.

Şi de mă poţi ierta vreodat’, Părinte,
Zideşte-mă-n iubire şi-n Cuvinte!

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Spovedanie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s