Toamnă…toamnă…

E o toamnă pribeagă printre cochilii fără chip. I-am dat târcoale Păsării Phoenix, care stă la marginea anotimpului; e condamnată la renaştere şi nu mai poate să-mi dea pene convertite în vămi, pentru ploile nesfârşite, cu ape reci.
Mi-a vorbit despre ea, toamna. Despre nostalgiile ei. Mi-a spus că le-a împletit din sufletele celor care au avut curajul să le aşeze în palma ei, până au devenit rugină.
O, toamnă! Eşti aceeaşi, mereu aceeaşi toamnă, care te pierzi printre anotimpuri!

Ştii de ce o caut? Pentru dreptatea ei, pentru acea dreptate care nu îngăduie ploii decât să cadă cu lacrimi. Copacii au umbre asemeni tristeţilor şi priviri cufundate în depărtări, deghizaţi şi obosiţi, privind peste vieţile noastre.. (Sufletul meu e precum toamna, când păsările îşi cheamă zborul spre sărbătoarea poemelor, în care culoarea odihneşte şi tăcerea înfrumuseţează). Sunt ale tale! Numai ale tale!
Poate acesta este momentul în care toamna apropie. Ne cade pe umeri până când nu mai suntem în stare să îmbătrânim.

peisaj-de-toamna-din-tomnatic

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Toamnă…toamnă…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s