Scrisoare de dragoste

rose-love-letter_66733400

„Aceasta ar trebui să fie o scrisoare de dragoste, dar nu e. Pentru că e prima mea încercare de acest gen, din viaţă. S-ar putea să fie mai puţin sau mai mult de atât. E o confesiune cu sufletul în palmă, un risc asumat, o eroare, poate. Sunt gata să plătesc pentru ea şi nu eu voi fi cea care va stabili preţul. Poate nu eşti pregătit să înţelegi mai nimic. Poate cuvintele mele sunt neputincioase. Oricum, eu ţi le dăruiesc acum, în această clipă a unei primăveri care nu mai vine.

Există în fiecare iubire o zi de LUNI. Un început pe care valurile altor întâmplări îl şterg sau îl amplifică. Un început fals, ca orice început, cu speranţe naive, cu credinţa că ai avut parte de marea întâlnire, singura adevărată. Aceea care te va marca pe tot restul vieţii. Binecuvântată fie ziua de luni, a dragostei, cu prospeţimea ei nealterată, cu frisonul ei indestructibil. Mulţumesc acelui început, în orice zi ar fi fost el.

MARŢEA e ziua în care ai deja amintiri. Rememorezi prima zi a iubirii cu omul pe care-l închipuiai, cu grija pentru a nu-l pierde, cu spaima că doar ţi s-a părut. Marţea îţi trebuie pentru efort, dacă eşti femeie. Efort să crezi că lumea dragostei tale a fost adevărată, că n-a fost o iluzie hrănită de anii care stau pe loc şi-ţi apasă pieptul, respiraţia, mersul, ritmul. Marţi, dacă este lucidă, dar cine poate fi, ai mai avea o şansă să-ţi spui: Nu! Nu e ceea ce ai sperat ieri. Iartă-mă pentru ziua de marţi, peste care eu am sărit din slăbiciune şi spaimă, din dorinţa de a crede că lumea a fost adevărată…

MIERCURI e deja prea târziu. Ochii tăi luminează ca o icoană. Trupul tău face parte din  mine, ca o otravă lentă de care nu mă mai pot lipsi. Miercuri e foarte târziu într-o iubire. Răul se varsă în bine. Umbrele sunt sfâşiate de fascicole luminoase. Totul are o dublă identitate, fără de care nu mai poţi respira. Îţi mulţumesc pentru miercurea acestei iubiri din care tu n-ai priceput mai nimic. Aşa cum îi stă bine unui bărbat ocupat cu orice în afara sentimentelor, al cărui preţ la bursă încă nu s-a stabilit pe computer. Ştii tu cât valorează o privire, un cutremul al acestui trup, ştii tu preţul unei lacrimi?

JOI este a îndoielii, a inimii bătând năvalnic, gata să spargă colivia pieptului, a tuturor amărăciunilor care traversează ca o otravă fiecare celulă din mine. Joi e frig şi întuneric. Este ziua de cumpănă, când semnul aşteptat nu mai vine, când în locul lui vine frigul nepăsării şi cristalul rece al fluidităţii. În ale cărui ape îţi poţi vedea chipul palid, tremurul mâinii, cu care într-o zi de luni, dintr-o altă existenţă, poate ţi-ai semnat, de bună voie sentinţa: condamnat la iubire.

VINERI este ziua Venerei, a ceea ce s-ar numi împăcare cu sine, în numele iubirii fără de care nu se poate. Cum nu se poate fără aer. Cum nu se poate fără imperfecţiune. Căci oamenii se iubesc mai mult pentru defectele lor, singurele care-i fac umani şi nu pentru calităţile care-i apropie de perfecţiune. Eu te iubesc pentru tot ce nu-mi poţi oferi: emoţia de a mă revedea, înţelegerea pentru ceea ce sunt. De aceea îţi dăruiesc o vinere continuă, ca un cântec reverberat, până la pierderea respiraţiei. Fie să te vindece, să te facă vulnerabil, măcar pentru o clipă, adică… adevărat.

SÂMBĂTA unei iubiri este o zi tristă, pentru că strânge în ea povara dulce-amară a celorlalte zile. Este o zi în care eu simt mai mult. O zi târzie, ca o braţară grea de aur masiv pe mâna unei prinţese moarte- inutilă, adâncă în splendoarea ei. E greu să treci peste ziua de sâmbătă fără regrete, cu sentimentul că n-ai avut nicio vină. Aşa cum îi stă bine unui bărbat grăbit şi bine adaptat la real…, sâmbăta îţi voi dori întotdeauna tot binele din lume. Asta înseamnă că poţi uita tot, ca şi când n-ar fi fost. Asta înseamnă a nu avea memorie.

DUMINICA nici nu cred că există… Scrie-o tu, dacă poţi, cu ochii şi trupul tău, cu vorbele tale sărace pe care le-am iubit. Tocmai de aceea, când vei reuşi, va însemna că sufletul tău poate să-mi dăruiască încă un început. Încă o zi de luni, pentru care îţi mulţumesc, „ca şi când ar fi…” (Dida Drăgan)

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Scrisoare de dragoste&8221;

  1. Se spune că iubirea ar avea ”anotimpuri”, că ar avea urcușuri și coborâșuri, că ar fi de mai multe feluri, că poate fi etapizată în psihologia zilelor săptămânii.
    Cred că unde este IUBIRE, aceasta se manifestă ca tot ceea ce este natural : încolțește, crește, îmbobocește, înflorește și fructifică…Fiind vorba însă de un fenomen…fenomenal, ea nu moare.. dacă moare, nu a fost iubire. Iubirea este veșnică, asta nu înseamnă că poate fi redusă la o persoană, la o posesie, la ceva strict personal. Atunci iubirea nu va mai fi asociată cu suferința, cu gelozia, cu posesia, controlul sau dorința. Singurele asocieri ale iubirii sunt cu fericirea, bucuria, extazul, libertatea și frumusețea.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s