MAMA

mama
Afară e o vreme…mult prea limpede, pentru noi , cei care pretindem că stăpânim timpul şi anotimpul, noi, care trecem prin creuzetul memoriei toate realităţile ireversibile, noi care mereu ridicăm degetul înspre oameni, din prea multă îndestulare sau din prea multă dorinţă de a da consistenţă lucrurilor sau faptelor care ni se întâmplă, după propria noastră judecată.
Însă…ne va trezi, mereu…Mama…Mama, care descântă iarba, care cheamă şi trimite vântul, care adună secunde cu iubire, care ştie întotdeauna de unde răsare şi unde apune Soarele.
Când ne doare ceva, Mama ştie, pentru că ea vorbeşte mereu cu viaţa, pentru că ea cunoaşte valoarea şi trăirea fiecărei clipe, în limba strămoşească pe care noi, abia am început să o învăţăm. Ea îşi va deschide mereu aripile ocrotitoare şi, aşa cum a învăţat şi cum simte, ne va tamadui toate relele, prin cântece şi descântece doar de ea ştiute.
Nu va şti nimeni cum sunt, cu adevărat, nici zâmbetul, nici lacrimile ei, pentru că şi le va ascunde mereu în surâsul florilor, în fiorul duminicii şi în frângerea mâinilor trudite aşezate pe genunchii care se apleacă pentru a înflori zile şi nopţi.
Mama va fi mereu mai bogata prin ceea ce dă, nu prin ceea ce primeşte, şi ea înţelege ce e de dat, pentru că ştie că toate simţurile trebuie tămăduite şi pentru că a învăţat că nu are rost să mângâi un suflet fără trup şi să vindeci un trup care şi-a pierdut sufletul.
Mama este „este toiagul de care se reazămă neputinţa inimii noastre, mângâierea întristărilor noastre, balsamul care ne întăreşte curajul, vestea noastră cea buna, bucuria noastră, sărbătoarea noastră.”
Să ne oprim mereu clipele pentru a-i da ceea ce i se cuvine, ei, Împărăteasa care primeşte şi dăruieşte cu braţele deschise buna cuviinţă, veşnica dorinţă de a apropia pe unii de alţii, pacea, verticalitatea, lupta cinstită, nejudecata, înţelegerea, tăcerea, acceptarea, îngăduinţa, respectul, prietenia, liniştea, adevărul, zâmbetul, dar mai ales privirea albastră, desprinsă din pacea divină, care înseamnă Iubire şi Lumină.
Ne va lăsa poarta deschisă pentru a ne apropia cu toţii de atingerile ei binecuvântate, de poemul ei fără sfârşit…

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;MAMA&8221;

  1. de poemul ei fără sfârşit… așa e mama, așa ar trebui să fie, un poem fără sfârșit în viața noastră, așa cum tu ai spus atât de superb în textul tău învelit în esențialul necesar al descrierii materne…
    cele bune, Daniela!
    Mihai

    Apreciază

  2. Fapt imbucurator, fara echivoc, este acela ca MAMA orice ar face pentru copilul ei, nu este destul si nu este considerat sacrificiu. O face …ca respiratia, cu bucurie, cu daruire totala. Eu nu stiu cum este sa fi mama…dar observ si se vede cu ochiul liber aceasta CALITATE.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s