Alerg în triunghiuri de frică,
Mi-e-ntoarsă cărarea de vânt
Şi tot ce în zid se despică
Rămâne, rămâne-n pământ.
Iubire şi vină mi-e viaţa,
Vârtej ce duce la moarte,
Dar cum m-am trezit, dimineaţa,
Când eu murisem ast’noapte?
Mister ce se-aprinde-n secunde,
Întrebare pusă la greu,
Mă topesc în rugul ce-ascunde
Viaţă şi moarte, mereu.
Purtaţi de-ndurare spre bine,
Noian de răscruci, noi suntem,
Mă dezgrop pe mine, din mine.
Nu de moarte – de viaţă mă tem.
ODIHNA CLIPEI 
Acest poem mă duce cu gândul la efemeritatea ființei-corp, căci despre asta e vorba, spiritul dăinuie peste timp. Un poem profund, Daniela, răvășitor… m-am cutremurat pe alocuri. Apreciez mesajul, îmbinarea simțirilor-temă. Și eu sunt în asentimentul tău exprimat în versul final:
”Nu de moarte – de viaţă mă tem”.
Cât despre versul care-l precede pe acesta, el exprimă un deziderat al meu la care lucrez continuu.
O plăcere lectura, m-am identificat în ea și cred că te-am găsit și pe tine, printre rânduri 🙂
Mihai
ApreciazăApreciază
Bucurie mare mi-ai făcut, Mihai! Şi faptul că te-ai identificat cu poemul, spune multe despre relaţia om-om…. Sunt de-a dreptul copleşită de spusele tale. Mulţumesc cu plecăciune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să nu te temi …nici de una, nici de cealaltă.
ApreciazăApreciază
Uneori, în slăbiciunile noastre avem fel de fel de temeri…care, de multe ori sunt inerente…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Teama este unul dintre cele mai negative stari, care atrage rezonante negative. Chiar explicam cum cel mai bun remediu impotriva blestemelor, a gandurilor de ura, resentimentelor fata de o persoana, este sa nu-ti fie frica, sa nu-ti cobori vibratia…Frica te vulnerabilizeaza. Multe manipulari se folosesc de inducerea satii de frica…
ApreciazăApreciază
Poemul este scris cu ceva vreme în urmă. Între timp m-am mai eliberat de unele frici şi duc o luptă a urcuşului care mă determină să le las în drum. Dar…cât de minunat scrie Steinhardt despre frică, necesaară pt el în acea perioadă a detenţiei:
„Splendoarea” fricii constă în faptul că ne dă identitatea. Suntem, în măsura în care ne este frică. Pentru că în frică suntem confruntați cu posibilitatea de a nu mai fi, ne descoperim din plin ca fiind. Abia în fața perspectivei că nu voi mai fi îmi iau în brațe eul. Frica îi trasează acestuia conturul. Am nevoie de contracția de ființă pe care o obțin prin frică (în frică mă adun în mine), pentru a afla cât de mult sunt. Concluzia e că frica mă face neliber, de vreme ce ea mă ține agățat de viață și de ființa mea. Frica e capitalul meu de ființă șantajabilă. Din pricina ei se poate face cu mine orice. Prin frică aflu că-mi port ființa ca pe suprema povară a vieții. Instinctul fricii îmi spune că viața e bunul meu cel mai de preț și că, pentru ea, trebuie să fac orice. Din faldurile fricii se iscă „instinctul de conservare”. Vrând-nevrând, câtă vreme vreau să trăiesc, sunt, astfel, la cheremul ei. Sunt condamnat la frică.
Dar ce lucru straniu! De aici rezultă, potrivit unei logici severe, că, pentru a mă elibera de frică și a deveni cu adevărat liber, puternic și curajos, trebuie să pot ca în orice clipă să mor. „Frica liberă” este frică învinsă și, de aceea, în mod esențial, curaj. Curajul este mersul prin frică înspre faptul de a fi liber. Dar e cu putință, de pe teritoriul animalității mele, și temeinic înfipt în ființă cum sunt, un asemenea lucru?”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O înlănțuire frumoasă și profundă, probabil rezultatul unei trăiri din care ai ales sau nu neghina de grâu, O trâire mult mai prețioasă decât orice comentariu aș face eu. Dar asta nu înseamnă că nu voi face un comentariu, spunând că m-a impresionat pentru că parte din emoțiile transmise le regăsesc în mine. Cuvintele și-au atins ținta.
ApreciazăApreciază
De cele mai multe ori, nu noi căutăm cuvintele care ne impresionează, ci ele ne găsesc pe noi. Aşa s-a întâmplat şi acum şi îţi mulţumesc, sincer, pentru frumoasa „culoare” a gândurilor cu care te exprimi… Zi minunată şi plină de folos sufletesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană